În timp ce românii se chinuie să plătească facturile la energie și se întreabă dacă vor mai apuca pensia, elitele de la Bruxelles par să trăiască într-o altă lume.
În loc să se preocupe de criza economică, de războiul de la graniță sau de dependența strategică de SUA și China, Comisia Europeană are alte priorități: să se asigure că un copil de șase ani își poate „alege” genul, indiferent de realitatea biologică.
„Este jenant să construim o realitate paralelă cu realitatea biologică și să facem din asta o misiune a Uniunii Europene”, a spus europarlamentarul Dragoș Benea — probabil mai mult pentru votanții PSD de acasă decât din convingerea că social-democrații de la Bruxelles ar putea schimba ceva din directivele Ursulei von der Leyen.
Dar replica rămâne valabilă: Europa construiește o realitate paralelă.
Ideologia înaintea realității
În logica „progresistă” promovată de lideri precum Macron, Merz sau Starmer, suveranitatea europeană nu înseamnă controlul asupra frontierelor, energiei sau industriei de apărare.
Înseamnă, mai degrabă, dreptul Bruxelles-ului de a impune o ideologie fără legătură cu viața reală a cetățenilor europeni.
Macron, confruntat cu proteste masive și cereri de demisie, continuă să vorbească despre „Europa ca putere geopolitică”, în timp ce francezii își fac griji dacă își vor permite să-și încălzească locuințele la iarnă.
Cancelarul Merz promite fermitate față de Rusia, dar tace când vine vorba de deindustrializarea Germaniei și explozia prețurilor la energie.
Premierul britanic Starmer, care se laudă cu „valori europene comune”, pare să fi uitat de ce britanicii au votat Brexit: tocmai pentru a scăpa de birocrația și ideologia de la Bruxelles.
Familia – ultima redută a normalității
„Nu vrem să trăim într-o societate post-creștină, post-națională și post-familială. Nu acceptăm ca ideologia de gen să fie impusă copiilor noștri în școli sub pretextul drepturilor omului”, a declarat premierul ungar Viktor Orbán.
Și are dreptate.
Familia, în sensul ei firesc — tată, mamă, copii — nu este un concept retrograd, ci fundamentul oricărei civilizații durabile.
A o transforma într-o „opțiune de personalizare” ideologică este dovada unei crize de sens și identitate.
Între timp, Bruxelles-ul trăiește într-o bulă post-națională, unde familia tradițională este privită ca o relicvă patriarhală, iar granițele naționale sunt considerate obstacole morale.
Dar în realitate, o Europă fără rădăcini și fără repere morale nu este o Europă puternică, ci una pierdută.
Europa birocratică și popoarele reale
În Cehia, alegătorii au început deja să respingă „tehnocrația globalistă”, înlocuind-o cu politicieni care pun interesul național înaintea dogmelor Bruxelles-ului.
Dar Franța și Germania, pilonii centrali ai Uniunii, rămân conduse de lideri care confundă modernitatea cu supunerea față de Washington.
În consecință, Comisia Europeană va continua să finanțeze proiecte educaționale bazate pe „identitate de gen”, în timp ce milioane de europeni își pierd locurile de muncă și siguranța energetică.
Ce poate fi mai absurd?
Europa predică „suveranitatea strategică”, dar îi încredințează lui Donald Trump securitatea militară a continentului, depinde de tehnologia americană și de produsele chinezești, și totuși pretinde că își poate modela propriii cetățeni după o agendă ideologică.
Un imperiu fără popor
Adevărul este simplu: Uniunea Europeană nu mai este o comunitate de națiuni, ci un imperiu birocratic fără popor.
O structură dominată de o aristocrație globalistă care vorbește despre valori, dar trăiește în dispreț față de realitatea cetățenilor.
O Europă care vorbește despre libertate, dar impune conformism.
Despre toleranță, dar practică excluderea celor care gândesc diferit.
Despre democrație, dar ignoră votul și voința națiunilor.
Cât timp suveranitatea europeană va rămâne o etichetă ideologică, nu o realitate politică, Europa nu va fi liberă.
Va fi doar un continent frumos, dar gol — strălucitor pe dinafară, și tot mai pustiu pe dinăuntru.
