Loviturile recente ale Ucrainei asupra bazelor aeriene rusești din Siberia, desfășurate sub numele de cod „Operațiunea Pânza de Păianjen”, au fost prezentate ca un succes tactic remarcabil. Totuși, detalii istorice oferă o perspectivă mult mai complexă și, paradoxal, tragicomică: o parte dintre bombardierele distruse de Ucraina ar fi fost chiar cele livrate Rusiei de către Kiev în anii ’90, ca plată pentru gaze naturale.
Ce s-a întâmplat?
Pe 1 iunie 2025, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a lansat un atac sofisticat asupra bazelor aeriene ruse Belaya, Diaghilev, Olenya și Ivanovo, folosind 117 drone FPV lansate din camioane special adaptate, infiltrate în Rusia. Operațiunea a vizat bombardiere strategice ruse precum Tu-95, Tu-22M3 și Tu-160 — avioane esențiale în capacitatea Rusiei de a lansa rachete cu rază lungă de acțiune.
Conform SBU, au fost avariate sau distruse 41 de aeronave, iar daunele estimate se ridică la peste 7 miliarde de dolari. Însă un detaliu a ieșit la iveală după atac: o parte dintre aceste bombardiere ar fi provenit inițial din flota Ucrainei post-sovietice.
Cum a ajuns Rusia să dețină bombardierele Ucrainei?
După destrămarea URSS în 1991, Ucraina a moștenit peste 100 de bombardiere strategice: 23 Tu-95MS, 19 Tu-160 și aproximativ 60 Tu-22M3. Lipsită de resurse pentru a le întreține și presată geopolitic, Ucraina a acceptat să cedeze sau să demonteze o mare parte din aceste aeronave, în schimbul livrărilor de gaze naturale și al unor acorduri internaționale privind dezarmarea nucleară (ex. Memorandumul de la Budapesta).
Între 1999 și 2000, Kievul a livrat oficial Rusiei mai multe Tu-95 și Tu-160 împreună cu sute de rachete de croazieră Kh-55, în contul unor datorii la gaze. Aceste avioane au fost ulterior integrate în aviația strategică rusă — și folosite, ironic, în războiul împotriva Ucrainei.
Cazul Kazahstanului – „transferul tăcut” al flotei Tu-95
După 1991, Kazahstanul a moștenit o flotă semnificativă de Tu-95MS, staționată la baza Semipalatinsk-2. Într-un context de haos instituțional și cooperare militară post-sovietică, Rusia ar fi profitat de lipsa de control a autorităților kazahe, înlocuind în timpul unor zboruri comune aeronavele moderne cu versiuni vechi. Rezultatul: bombardierele moderne au ajuns în baza rusească Ukrainka, fără o rezistență notabilă din partea Kazahstanului.
De la simbol post-sovietic la țintă în războiul din 2025
Astăzi, aceste bombardiere — odinioară simboluri ale moștenirii sovietice — au devenit ținte ale unui conflict care opune exact fostele republici-soră. Dacă atacul Ucrainei a fost din punct de vedere militar o demonstrație de capacitate tehnică, din punct de vedere istoric rămâne o lecție dură despre ironia geopoliticii: Kievul a ajuns să distrugă avioane care i-au aparținut, livrate odinioară Moscovei din motive economice.
Concluzie
„Operațiunea Pânza de Păianjen” rămâne o acțiune de impact, dar ridică întrebări incomode: despre moștenirea sovietică, despre deciziile politice din anii ’90 și despre costurile pe termen lung ale compromisurilor. Indiferent de percepția publică, atacul asupra Tu-95-urilor „donate” Rusiei în schimbul gazului este un moment în care istoria pare că se răzbună.
