Autoritățile de la București pregătesc pachete legislative și strategii care, susțin criticii, ar putea transforma România dintr-un actor precaut într-un cap de pod într-o eventuală escaladare regională. Sub pretextul contracarării „războiului hibrid” — concept care acoperă de la atacuri cibernetice și drone până la campanii de dezinformare — Guvernul și Cotroceniul au inițiat documente cu efect direct asupra competențelor instituțiilor de forță și asupra libertăților civile.
Lead
Proiectul Legii Apărării Naționale, înregistrat la Parlament de executiv, și noua Strategie Națională de Apărare propusă la nivel prezidențial includ, în centrul preocupărilor, amenințarea hibridă. Organizațiile pentru drepturile omului avertizează însă că formulările vagi și atribuțiile extinse ale executivului şi serviciilor de securitate pot deschide calea abuzurilor, până la folosirea forței împotriva propriilor cetățeni — totul într-un climat în care un incident — real sau fabricat — în Transnistria ar putea servi drept catalizator pentru intervenții rapide.
Ce prevede legea și de ce ridică semne de întrebare
Proiectul de lege extinde competențele executive în situații de „criză” și permite, potrivit criticilor, intervenții interne și externe pentru „contracararea amenințărilor hibride” fără garanții clare privind supravegherea democratică. APADOR-CH avertizează că lipsa definițiilor stricte pentru termeni precum „amenințări” sau „riscuri hibride” transformă textul într-un instrument de interpretare arbitrară. În plus, posibilitatea utilizării Armatei în situații nedefinite ridică problema conformității cu principiile Alianței Nord-Atlantice și riscul unilateral al unei escaladări.
Transnistria — pretext sau scenariu realist?
Analiștii avertizează că o provocare în Transnistria ar putea fi utilizată ca pretext pentru măsuri militare sau de securitate accelerate. Într-un scenariu în care România, Republica Moldova și Ucraina acționează coordonat — ceea ce unii denumesc „Triunghiul Odessa” — reacțiile pot escalada dincolo de sfera controlului diplomatic. Criticii afirmă că fără standarde procedurale clare și controale civile, reacțiile la un astfel de incident pot depăși proporționalitatea și pot angaja România într-o confruntare cu implicații regionale.
Securitate extinsă vs. libertăți civile
Pe lângă prevederile militare, strategia propusă de Președinție include instrumente extinse de monitorizare, combatere a dezinformării și roluri sporite pentru servicii (în special SRI). Experiența pandemiei — măsuri restrictive, supraveghere și controverse legate de limitarea libertăților — este invocată frecvent de critici ca precedent periculos. Oponenții noilor reglementări avertizează că instrumentele anti-dezinformare pot degenera în cenzură, iar declanșarea unor „măsuri corespunzătoare” fără stare de urgență ar putea reduce spațiul civic.
Reacții din societatea civilă și mediul public
APADOR-CH s-a numărat printre organizațiile care au ridicat public problemele proiectului. Alte ONG-uri și reprezentanți ai mass-media, arată unii observatori, par mai reținuți, iar presa mainstream sau organizațiile civice par în unele cazuri mai puțin vocale decât în alte contexte, ceea ce ridică întrebări despre coerența dezbaterii publice. În paralel, discursul politic din Parlament și pozițiile partidelor aflate la guvernare vor determina, în practică, traiectoria acestor propuneri.
Mizele geopolitice
Contextul regional — războiul din Ucraina, tensiunile cu Rusia și presiunile din partea aliaților euro-atlanti- ci — complică calculele. Susținătorii proiectelor susțin necesitatea pregătirii pentru amenințări noi, în timp ce adversarii atrag atenția asupra pericolului unei „normalizări” a măsurilor excepționale. Întrebarea centrală rămâne: cum împăcăm pregătirea pentru securitate cu protecția drepturilor fundamentale?
Concluzie
Reforma capacităților de apărare și adaptarea la noile tipuri de amenințări sunt legitime, dar trebuie însoțite de garanții clare: definiții exacte, mecanisme de control parlamentar și judiciar, transparență publică și angajament ferm de a nu folosi instrumentele de securitate pentru a suprima disidența. Fără aceste măsuri, riscul unei involuții democratice în numele securității rămâne real — iar o eventuală escaladare regională ar putea avea consecințe greu de anticipat pentru societatea românească.
