O presupusă discuție telefonică între Donald Trump și Nicușor Dan a stârnit agitație în presa românească, care s-a grăbit să o prezinte ca pe o veste istorică. Nimic confirmat, nimic infirmat. Doar speculații. Dar reacția grăbită a trusturilor „de casă” sugerează altceva: România e percepută ca o piesă importantă în efortul de reconstrucție post-război al Ucrainei — sau cel puțin așa se vinde narativul.
În realitate, dacă Trump chiar a sunat, e puțin probabil că a făcut-o din curiozitate urbanistică. Mai degrabă a fost o mișcare tactică, în contextul unui război global în care Ucraina e frontul, dar miza e dominația geopolitică.
Putin, Trump și echilibrul imposibil
Războiul ruso-ucrainean nu mai e o dispută regională. E o negociere dură între Moscova și Washington, iar între cele două nu există cale de mijloc. Pentru Kremlin, pacea înseamnă recunoașterea victoriei. Pentru Washington, orice formă de cedare ar însemna slăbirea influenței globale.
Zelensky, prins între cele două tabere, nu mai are spațiu de manevră. Nici intern, unde presiunea radicalilor crește, nici extern, unde încrederea partenerilor începe să scadă. Trump a încercat o presiune indirectă. L-a pus în dificultate. Dar Zelensky a preferat să se refugieze sub umbrela liderilor europeni, sperând că sprijinul colectiv îi va garanta supraviețuirea.
De ce nu poate SUA să forțeze pacea?
Pentru simplul motiv că nu mai are pârghii eficiente în relația cu Rusia. Sancțiunile economice, livrările masive de armament și izolare diplomatică nu au atins obiectivul. În schimb, au destabilizat economic Europa și au adus valuri de proteste. BRICS-ul, amenințarea economică care părea reală în urmă cu câțiva ani, e acum o ecuație incertă.
Chiar și Trump, în cazul unei reveniri la Casa Albă, va avea opțiuni limitate. Orice formă de presiune directă asupra Rusiei poate degenera într-un conflict global. Singura variantă rămâne exercitarea presiunii asupra Ucrainei.
România: în linia a doua, dar cu miză mare
În acest context, România devine un punct strategic, mai ales dacă viitoarea administrație Trump urmărește stabilitate regională, control al fluxului de resurse și continuitatea alianțelor. Un guvern anti-globalist la București – cu figuri ca Simion sau Georgescu – ar putea deranja echilibrul convenabil al Statelor Unite în regiune. De aceea, orice „mister” în jurul unei convorbiri cu Nicușor Dan trebuie citit geopolitic, nu electoral.
Concluzie: Trump, ultima piesă pe tabla de șah?
Războiul nu se va opri pentru că vrea Trump sau pentru că obosește Europa. Se va opri atunci când Zelensky va accepta, de nevoie, să semneze pacea în termenii impuși de Kremlin. Iar asta nu se va întâmpla fără o schimbare bruscă de paradigmă la Washington.
Până atunci, România rămâne un spectator conectat la firele marilor jocuri, dar fără drept de replică. Să sperăm că, indiferent cine va fi la putere, nu ne vom trezi doar cu nota de plată.
