Luni, 9 iunie, în ziua în care Biserica Ortodoxă prăznuiește Lunea Sfântului Duh, Bucureștiul s-a confruntat cu ploi torențiale, care au inundat zone întregi din oraș. Străzile Capitalei – inclusiv Calea Victoriei – au fost acoperite de ape, la doar o zi după ce aceeași arteră fusese scena unei parade publice organizate în ajunul Rusaliilor.
În contextul acestor evenimente, un cititor ne-a trimis un mesaj cu o încărcătură profund duhovnicească. Redăm mai jos, cu acordul său, câteva fragmente:
„Ploaia a venit din cer ca să spele ‘mândria’ păcatului.”
„Am văzut curgând, pe Calea Victoriei, o mare de oameni defilând sub steagul mândriei, într-un șarpe lung și fără capăt. Calea Victoriei nu mai este ce a fost. De la victoria virtuților, am trecut la victoria deșertăciunii. Dacă n-aș fi văzut, n-aș fi crezut.”
„Suntem sub semnul unui nou Turn Babel, în care păcatul devine lege, iar credința este batjocorită. Dar Dumnezeu încă vorbește. Prin semne, prin durere, prin ploaie.”
„Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac.”
O întrebare deschisă
Nu toți vor fi de acord cu această interpretare. Unii vor spune că ploaia a fost doar o întâmplare. Dar în sufletele celor care trăiesc sărbătorile în duh și adevăr, simbolurile contează. Și ploaia – la fel ca focul de Rusalii – poate fi înțeleasă ca un semn de sus.
Duminică, în ajunul Pogorârii Duhului Sfânt, Patriarhia Română a transmis un comunicat clar, numind organizarea paradei LGBT în acea zi drept un „act provocator” și „nepotrivit în contextul sărbătorii creștine”. Cu toate acestea, autoritățile locale au permis desfășurarea evenimentului, în ciuda protestelor publice și a poziției BOR.
A doua zi, în plină Lunea Duhului Sfânt, orașul a fost copleșit de ploi torențiale.
Nu condamnare, ci trezvie
Mesajul cititorului nu este o chemare la ură, ci un strigăt de trezvie spirituală. Nu e o judecată asupra persoanelor, ci o observație asupra sensului pe care îl dăm locurilor, cuvintelor și faptelor. În tradiția ortodoxă, păcatul nu e un concept politic sau ideologic – e o rană a sufletului care poate fi vindecată doar prin harul lui Dumnezeu.
Ploaia poate spăla asfaltul, dar numai pocăința sinceră curăță inima.
Concluzie
Calea Victoriei este un simbol. Fiecare pas făcut pe ea lasă o amprentă – fie a mândriei, fie a smereniei. În aceste vremuri confuze, poate nu e o coincidență că, după triumful „mândriei”, a urmat o ploaie care a coborât fără milă din cer.
Rămâne întrebarea:
Ne vorbește Cerul, iar noi nu mai auzim?
