Cu pedepse de până la 7,5 ani pentru opinii considerate ofensatoare, România intră oficial în era „libertății condiționate”.
Parlamentarii puterii au adoptat recent o lege care, sub pretextul combaterii antisemitismului, rasismului sau fascismului, introduce o serie de măsuri radicale cu potențial periculos pentru democrație. Legea pedepsește cu închisoarea nu doar promovarea ideologiilor totalitare de dreapta, ci și distribuirea sau minimalizarea acestor idei – fără ca instigarea la violență să mai fie o condiție.
Derapaj legislativ cu alură moralistă
Legea, aparent inspirată de legislația vest-europeană, prevede:
- Până la 5 ani de închisoare pentru propagandă „fascistă, rasistă sau xenofobă”;
- Pedepse mai mari – cu un bonus de 50% – dacă fapta este comisă online;
- 6 luni până la 5 ani de închisoare pentru „negarea, aprobarea sau minimalizarea Holocaustului” – fără obligația de a dovedi instigare sau ură activă.
În teorie, protejarea memoriei istorice e o datorie morală. În practică, definițiile vagi și interpretările arbitrare pot transforma o glumă, o întrebare sau o opinie conservatoare într-un dosar penal. O memă distribuită pe X? O remarcă sarcastică într-un podcast? În mâinile unui procuror entuziast, pot deveni „propagandă extremistă”.
O bâta legală împotriva conservatorilor
Legea pare redactată cu un scop politic clar: reprimarea discursului conservator și suveranist. Nu întâmplător, partide ca AUR, POT sau SOS – deja etichetate de establishment drept „extremiste” – sunt vizate indirect. Critici la adresa multiculturalismului? Îndoieli față de corectitudinea istorică oficială? Rezervări față de ideologia de gen? Riscă să fie interpretate ca „xenofobie” sau „negare de fapte istorice”.
Dublu standard ideologic
Ceea ce revoltă nu este doar severitatea legii, ci asimetriile ei flagrante. Comunismul – cu zeci de milioane de victime în Estul Europei – nu este menționat. Simbolurile comuniste rămân permise, discursul nostalgic e tolerat, iar partizanii ideologiei marxiste sunt ocoliți de rigorile legislative.
În timp ce extrema dreaptă este sancționată la nivel de cuvânt, extrema stângă rămâne liberă să glorifice revoluții și dictaturi sângeroase. Se creează, astfel, o zonă de impunitate ideologică, care servește doar unei tabere politice.
Toleranța moare sub pretextul ei
În Franța, Eric Zemmour a fost hărțuit pentru criticile sale privind imigrația. În Germania, cercetarea istorică e permisă, dar atent supravegheată. România, cu reflexele ei post-totalitare încă vii, importă legislație vest-europeană cu un entuziasm care amintește de obediența față de Moscova din alte vremuri.
Excepțiile introduse – pentru artă, știință sau dezbatere publică – sunt formale și lipsite de garanții reale. În absența unor definiții clare și a unui angajament autentic pentru libertatea cuvântului, legea devine un instrument de intimidare mascat în veșmânt moral.
Concluzie: libertatea, înlocuită cu permisiunea
Românii au cunoscut cenzura – întâi prin dictatura legionară, apoi prin cea comunistă. Acum, într-o democrație declarativă, ne întoarcem la o formă sofisticată de suprimare a opiniilor incomode, sub aplauzele unor elite care se erijează în gardieni ai gândirii „corecte”.
Dacă legea va fi aplicată în forma actuală, nu doar politicienii suveraniști, ci și cetățenii obișnuiți vor trebui să-și autocenzureze fiecare postare, glumă sau reflecție. În epoca rețelelor sociale, frica de anchetă poate face mai mult decât un cenzor cu ștampilă roșie: poate transforma libertatea de exprimare într-o libertate cu aprobare prealabilă.
