Discuțiile dintre președintele american Donald Trump și omologul său chinez, Xi Jinping, încheiate recent în Coreea de Sud, în marja summitului APEC, s-au finalizat cu un nou acord comercial între Statele Unite și China. Piețele internaționale au reacționat pozitiv, însă, dincolo de optimismul imediat, întâlnirea nu a adus progrese în cel mai sensibil dosar al momentului: relația energetică dintre Beijing și Moscova.
Acord comercial, dar fără concesii energetice
Potrivit declarațiilor oficiale, liderii celor două mari puteri au convenit asupra unei „relaxări graduale” a tarifelor impuse reciproc, a unor noi achiziții chineze de produse agricole americane – în special soia – și asupra limitării exporturilor chineze de precursori chimici utilizați în producția de fentanil.
Însă, tema centrală a Washingtonului – reducerea importurilor de energie rusească de către China – nu a fost inclusă în documentul final.
Surse diplomatice americane au confirmat că președintele Trump a cerut explicit sprijinul Beijingului „pentru a reduce dependența de energia rusească”, considerând că o astfel de măsură ar slăbi capacitatea Moscovei de a finanța războiul din Ucraina. „China ar putea ajuta lumea printr-o cooperare mai bună în privința sancțiunilor împotriva Rusiei”, a declarat liderul american, adăugând că „asta ne va ajuta pe toți”.
Xi evită subiectul Rusia
Deși a adoptat un ton conciliant și a vorbit despre „prietenia” și „nevoia de cooperare” dintre cele două mari economii ale lumii, Xi Jinping a evitat complet să menționeze parteneriatul cu Rusia.
„China și Statele Unite trebuie să fie parteneri și prieteni. Așa ne cere istoria și realitatea”, a spus liderul chinez, subliniind importanța „navigării stabile înainte a navei gigantice a relațiilor sino-americane”.
Cu toate acestea, Beijingul nu a oferit nicio garanție privind diminuarea importurilor de petrol și gaze rusești, care au atins în 2025 un nivel record – peste 20% din totalul exporturilor de țiței ale Rusiei.
Presiunea energetică și obiectivul real al Washingtonului
În realitate, spun analiștii, obiectivul principal al administrației Trump nu este doar echilibrarea balanței comerciale dintre SUA și China, ci limitarea accesului Rusiei la piața energetică asiatică.
Prin impunerea de tarife de până la 150% pentru bunurile chinezești și prin extinderea sancțiunilor asupra companiilor rusești Rosneft și Lukoil, Washingtonul a încercat să forțeze Beijingul să-și diversifice sursele de aprovizionare energetică.
Deocamdată, însă, efectul este modest. Presa occidentală estimează o scădere de circa 15% a volumelor de petrol rusesc livrate Chinei în ultimele luni – o reducere minoră raportată la nivelul total al importurilor. India, la rândul ei, menține o relație energetică solidă cu Moscova, în ciuda presiunilor americane.
Europa – principalul perdant al sancțiunilor
În timp ce marile economii asiatice continuă cooperarea cu Rusia, Europa rămâne principalul cost suportat al regimului sancționator impus de Washington. Țările Uniunii Europene au redus drastic importurile de petrol și gaze din Federația Rusă, inclusiv prin oprirea fluxurilor prin conductele Drujba și TurkStream, dar și prin restricționarea transporturilor maritime de GNL rusesc.
Consecința: costuri mai mari pentru energie și o dependență sporită de importurile americane de gaz lichefiat.
Context de front: Pokrovsk și mesajul Kremlinului
Pe fondul tensiunilor economice, Moscova a transmis și un nou semnal propagandistic.
Președintele Vladimir Putin a invitat presa occidentală în zona Pokrovsk–Myrnohrad, în estul Ucrainei, pentru a „verifica situația” așa-numitului grup de circa 10.000 de militari ucraineni „încercuiți” de forțele ruse. Kievul a negat categoric informația, calificând-o drept o operațiune psihologică. Putin a afirmat că le-ar oferi soldaților „o șansă de capitulare”, o formulare menită să sugereze controlul deplin al armatei ruse asupra regiunii.
Concluzie
Întâlnirea Trump–Xi a adus o detensionare comercială de moment, dar nu și o reconfigurare geopolitică. China nu renunță la petrolul rusesc, iar Moscova continuă să-și găsească sprijinul în Asia.
În timp ce Washingtonul încearcă să-și recalibreze presiunea economică, Europa rămâne, paradoxal, cel mai afectat actor al jocului de sancțiuni.
