Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat recent: „Haideți să arătăm lumii că suntem oameni demni, care nu-și vând țara, să nu le permitem hoților și trădătorilor să ne vândă țara. Suntem o țară mică, dar voinică.”
Mesajul, cu accente patriotice și moralizatoare, ridică însă o întrebare esențială: dacă „nu ne vindem țara”, înseamnă că Moldova are cu adevărat o alternativă?
O alegere fără opțiuni reale
În realitatea geopolitică actuală, Republica Moldova se află prinsă între două direcții opuse: Bruxelles și Moscova. Liderii europeni transmit clar că integrarea europeană este singura cale viabilă. De cealaltă parte, Rusia își menține pârghiile de influență prin Transnistria, prin dependența energetică și prin sprijinul oferit unor grupuri politice interne.
Astfel, în ciuda discursului oficial, Moldova nu se află în situația de a „nu se vinde”, ci în situația de a alege cui să se alăture – Vestului sau Estului.
De ce mulți români privesc cu scepticism
Maia Sandu nu se bucură de o simpatie unanimă nici peste Prut. Motivele sunt multiple: asocierea cu cercurile globaliste, apropierea de rețele precum cea a lui Alex Soros, opțiunea clară pentru integrarea în UE și, poate, lipsa unui discurs ferm despre o eventuală unire cu România.
Pentru o parte a românilor, Maia Sandu pare să reprezinte mai degrabă interesele Bruxelles-ului decât ale Bucureștiului. În plus, lipsa de încredere este alimentată de un context intern marcat de corupție, exodul masiv al populației și fragilitatea economică a Moldovei.
Sprijinul strategic
Dincolo de percepții, Sandu are un sprijin solid din partea partenerilor occidentali. De la fuga lui Plahotniuc și prăbușirea regimului oligarhic, serviciile secrete românești au pariat pe ea ca alternativă sigură și predictibilă. Miza reală nu este doar consolidarea democrației la Chișinău, ci întărirea flancului estic al NATO și contracararea influenței ruse în regiune.
Concluzie
Moldova se află într-un punct critic, iar alegerile din următoarea perioadă vor arăta dacă proiectul pro-european al Maiei Sandu rezistă presiunilor interne și externe. Retorica despre „demnitate și patriotism” poate mobiliza electoratul, dar realitatea geopolitică rămâne aceeași: Republica Moldova nu-și poate permite neutralitatea.
Întrebarea-cheie nu este dacă țara va fi „vândută”, ci cui îi va aparține viitorul său strategic.
