Inițiativa lui Nicușor Dan de a contesta la CCR „Legea Vexler” reaprinde dezbaterea despre limitele libertății de exprimare și riscul cenzurii ideologice în România.
Președintele și „Legea Vexler”: O mutare cu ecou în tabăra radicală
Demersul președintelui Nicușor Dan de a sesiza Curtea Constituțională privind controversata „Lege Vexler” l-a plasat, cel puțin aparent, în aceeași barcă cu partide acuzate de extremism – AUR, SOS și POT. Deși acțiunea acestora fusese deja respinsă de CCR, intervenția Palatului Cotroceni dă o greutate total diferită discuției.
Gestul simbolic al deputatului Silviu Vexler – acela de a returna Ordinul Național pentru Merit – pare mai degrabă o tentativă de a deturna atenția de la adevăratele probleme ridicate de lege: riscul ca limitele libertății de exprimare să fie stabilite arbitrar, fără criterii juridice clare.
De ce este contestată Legea Vexler?
„Legea Vexler” înăsprește sancțiunile pentru promovarea fascismului, legionarismului sau xenofobiei, dar a ridicat rapid critici privind vagitatea și posibilitatea abuzului. Chiar și lucrări clasice sau comentarii istorice pot fi interpretate ca infracțiuni, dacă sunt analizate superficial sau cu rea-credință.
Argumentul central al sesizării depuse la CCR este lipsa de claritate juridică. Dacă această lege va fi declarată neconstituțională, procese precum cel al lui Călin Georgescu – acuzat în baza noilor prevederi – s-ar putea prăbuși.
Linia subțire între apărarea democrației și instaurarea cenzurii
Libertatea de exprimare nu înseamnă libertatea de a incita la ură, dar nici nu poate fi suprimată prin legi vagi, interpretate după bunul plac al puterii. În demersul său, Nicușor Dan avertizează că o astfel de lege „crește tensiunea socială și neîncrederea în autorități”, pentru că nu stabilește limite clare și obiective.
Reacția deputatului Vexler, care vede orice critică drept „relativizare a pericolului extremismului”, pare mai degrabă o reacție de orgoliu personal decât o preocupare reală pentru interesul public. Cenzura ideologică, oricum ar fi ambalată, rămâne incompatibilă cu valorile democrației liberale.
Cine definește „extremismul”?
Cazul „Legii Vexler” relansează întrebarea fundamentală: cine decide unde începe și unde se termină extremismul? Istoria abundă de exemple în care legi făcute cu cele mai bune intenții au ajuns să fie folosite împotriva opoziției și a libertății de gândire. Cenzura, sub orice formă, este periculoasă și deschide drumul către abuz.
În locul gesturilor teatrale și a victimizării publice, parlamentarii ar trebui să caute dialogul și să definească limitele legii cu claritate și bună-credință. O democrație matură are nevoie de reguli clare, nu de „plase de prins fluturi ideologici”.
Concluzie: O democrație respiră prin dezbatere, nu prin interdicții vagi
Dacă CCR va declara neconstituțională „Legea Vexler”, nu extremismul va avea de câștigat, ci democrația – pentru că dreptul la opinie nu poate fi limitat decât cu instrumente clare, precise, și numai acolo unde există un pericol real, nu imaginar.
Libertatea de exprimare nu trebuie transformată în țap ispășitor pentru lipsa de viziune politică sau pentru vendete personale. O societate sănătoasă nu se construiește pe cenzură, ci pe dezbatere liberă și respect pentru pluralism.
